Proiectul de lege prin care și beneficiarii de credite Prima Casă urmează să fie eligibili pentru a beneficia de prevederile Legii privind darea în plată va trece tacit de Senat și va merge la dezbatere în Camera Deputaților. Inițiativa are avize negative de la BNR și de la Guvern, care ridică mai multe întrebări, cea mai importantă fiind ”cui i s-ar da în plată” un imobil luat cu garanția statului.
ING Bank România a lansat programul cu garanții de stat “Noua Casă” și a primit deja 1.200 de cereri, de peste două ori mai multe cereri decât anul trecut.
Banca Comercială Română și CEC Bank primesc din această săptămână solicitări de credit pentru ediția 2021 a programului „Noua Casă”.
Programul "Noua Casă" va avea în acest an un plafon de 1,5 miliarde de lei, în scădere față de 2 miliarde de lei cât a fost în 2020, a spus Cristian Păun, președintele Consiliului de Administrație al Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), în cadrul conferinței "IMM-urile, oxigen pentru România", organizată de News.ro.
Senatorii PSD, care dețin majoritatea în comisia de buget, au redactat, după cum a relatat anterior Profit.ro, un raport de respingere a noii variante a programului ”Prima Casă”, modificat prin ordonanță de urgență de către Guvernul Orban și denumit ”Noua Casă”. Astăzi, plenul Senatului a votat respingerea ordonanței.
Senatorii PSD, care dețin majoritatea în comisia de buget, au redactat un raport de respingere a noii variante a programului ”Prima Casă”, modificat prin ordonanță de urgență de către Guvernul Orban și denumit ”Noua Casă”. PSD promovase anterior modificarea programului în "O familie, o casă", în cadrul căruia ar mai fi putut accesa credite doar persoanele cu venituri sub un anumit prag. Acum, social-democrații cer aplicarea acestei variante, care a fost promulgată de șeful statului, dar pe care Guvernul nu a pus-o în practică.
Fostul program „Prima Casă” a fost modificat oficial prin ordonanță de urgență de către Guvern și a primit denumirea „Noua Casă”. Schimbări mult mai importante decât cea de nume sunt legate de creșterea creditului maxim, dar și de introducerea unui avans de 15% pentru locuințele de peste 70.000 de euro ce vor putea fi achiziționate cu garanția statului.
Guvernul a avizat nouă formă a programului “Noua Casă”, anterior denumit "Prima Casă". Creditul maxim garantat de stat ajunge la 140.000 de euro pentru locuințele noi, mai mult decât dublu față de situația curentă, dar avansul minim crește de la 5% la 15%. Pentru locuințele vechi creditul maxim garantat este majorat cu aproape un sfert la 70.000 de euro și avansul rămâne la 5%.
Guvernul discută azi o nouă formă a ordonanței de urgență pentru programul “Noua Casă”. Creditul maxim garantat de stat ajunge la 140.000 de euro pentru locuințele noi, mai mult decât dublu față de situația curentă, dar avansul minim crește de la 5% la 15%. Pentru locuințele vechi creditul maxim garantat este majorat cu aproape un sfert la 70.000 de euro și avansul rămâne la 5%.
O creștere a plafonului maxim de garanții de stat pentru programul Prima Casă, ce va fi redenumit în Noua Casă, va duce și la o creștere “absolut sigură” a prețurilor locuințelor - apartamentele care au stat în 60.000 – 65.000 euro se vor duce în 95.000 euro, spune Dan Bucșa, economist șef pentru regiunea Europei Centrale și de Est în cadrul UniCredit Bank Londra.
Guvernul PNL vrea să majoreze de la 66.500 de euro la 95.000 de euro valoarea creditului maxim acordat prim programul Prima Casă, ce urmează să fie redenumit Noua Casă. Pe de altă parte, proiectul nu include finanțarea cu garanții de stat a creditelor dezvoltatorilor imobiliari, așa cum apărea într-o variantă discutată anterior.
Guvernul PNL discută o ordonanță de urgență care să modifice programul Prima Casă. Crește garanția statului, crește creditul maxim cu 20-40% și, în premieră, vor beneficia de garanții chiar dezvoltatorii imobiliari, care la precedenta criză s-au dovedit cea mai riscantă categorie de debitori.
Guvernul PSD/ALDE a pus pe masă, în prag de alegeri, un nou program de subvenționare a creditelor, similar celui existent Prima Casă. Programul „O familie, o casă” vine cu subvenții de dobândă pentru persoanele fizice care pot lua credite de până la 120.000 de euro, dar și cu subvenții pentru dezvoltatorii imobiliari de 720 de milioane de lei/an.